Brătianu, șeful Sindicatului Lucrătorilor Poștali: Numărul celor care pleacă de la Poșta Română va fi cunoscut după o analiză regională

Brătianu, șeful Sindicatului Lucrătorilor Poștali: Numărul celor care pleacă de la Poșta Română va fi cunoscut după o analiză regională
Publicat: 21/05/2012, 18:17
Actualizat: 01/02/2013, 20:47

Președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali, Matei Brătianu, a declarat luni, după negocierile privind reorganizarea de la Poșta Română, că nu știe, în prezent, câți angajați vor fi disponibilizați, precizând că numărul celor care pleacă va fi cunoscut după analize la direcțiile regionale.

„Nu știu să vă spun câți vor fi disponibilizați. În funcție de analiza regională, vom ști câți pleacă de la direcțiile regionale și câți de la cea centrală”, a spus Brătianu.

Potrivit liderului sindical, noua organigramă de la Poșta Română ar putea fi cunoscută în maximum două săptămâni.

Poșta Română va disponibiliza aproape 20% din personal pentru evitarea insolvenței, prin plecarea în următoarele trei luni a 1.029 de salariați, programul de reorganizare vizând în etapa a doua trimiterea în șomaj a încă 5.500 de angajați.

„Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Poșta Română a analizat, vineri, soluțiile pentru evitarea intrării în insolvență a companiei, aprobând prima etapă de reorganizare, prin care vor fi disponibilizate 1.029 de persoane, 949 numai din cadrul conducerii și administrației”, s-a precizat într-un comunicat de vineri al companiei.

Poșta Română are circa 35.000 de angajați. Compania a înregistrat în ultimii trei ani pierderi care cumulează aproximativ 100 milioane de euro.

Directorul general al CNPR, Ion Smeeianu, a declarat, după încheierea ședinței Consiliului de Administrație, că a primit sprijin pentru noua structură organizatorică și pentru disponibilizările care vor fi făcute în prima fază.

„Vrem să facem o evaluare post cu post, poziție cu poziție și în zona direct productivă, pentru ca, în a doua fază de reorganizare a companiei, să mai fie disponibilizate circa 5.500 de persoane, în urma discuțiilor cu sindicatele”, a spus Smeeianu.

În paralel cu disponibilizările vor fi implementate noi strategii comerciale, de scădere a cheltuielilor și de creștere a veniturilor, prin dezvoltarea serviciilor oferite de către Poșta Română, se mai spune în comunicat.

Contactat de MEDIAFAX, Smeeianu a spus că prima etapă a programului de reorganizare va fi pusă în aplicare în următoarele trei luni.

„A doua etapă va fi discutată în Consiliul de Administrație în cel mult două luni, după ce se va realiza o analiză”, a mai spus șeful Poștei.

Poșta Română este cel mai mare operator de profil și dispune de o rețea teritorială de aproximativ 7.000 de oficii poștale.

Acționarii companiei sunt Ministerul Comunicațiilor, cu o participație de 75%, și Fondul Proprietatea, care deține 25% din capital.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal